Gutierele dentare sunt instrumente făcute din materiale precum foliile de plastic calibrate sau acrilatul, pe care medicul stomatolog le recomandă pentru corectarea unor probleme de natură dentară sau pentru tratamente de estetică dentară.
Ele pot fi transparente sau pot fi realizate și dintr-un material colorat, când vine vorba de stomatologia pentru copii, de asemenea, sunt non-toxice și se realizează în laboratoare de tehnică dentară, după un mulaj al danturii pacientului, pentru o potrivire exactă.
Gutierele dentare sunt ușor de purtat, nu implică niciun disconfort și pot fi aplicate și îndepărtate de către pacient, în condiții igienice. Acestea sunt special făcute pentru mai multe întrebuințări:
- Gutieră pentru bruxism - Bruxismul este o boală care se manifestă prin scrâșnirea dinților în timpul somnului sau în timpul situațiilor stresante. Gutiera este realizată dintr-un plastic dur, dar în acelaș timp flexibil și se aplică pe o singură arcadă. Se aseamănă cu gutierele folosite în sporturi precum boxul, însă acestea sunt făcute în funcție de dantura pacientului pentru a evita ciobirea dinților.
- Gutierele pentru albire - Sunt făcute special pentru dantura fiecărui pacient în parte și sunt folosite pentru albirea dentară acasă. Medicul stomatolog vă va da un gel care trebuie aplicat în mai multe dozaje acasă peste care se vor aplica gutierele.
- Gutiere de contenție - Acestea se adresează pacienților care tocmai ce terminat un tratament ortodontic. Gutierele de contenție se recomandă, de regulă, imediat după purtarea aparatului dentar și au rolul de a împiedica revenirea dinților în poziția lor inițială.